Calatorie in America

Inca de la scara avionul am avut un sentiment de greata in momentul in care am fost abordata de o domnisorica blondina cu ochi albastrii “Haaaiiiii, hau ar iuuuu?”, i-am raspuns sobru sperand sa inchei conversatia dar asta s-a intamplat de abia dupa inca 2 replici. Urasc, urasc si urasc din nou, modul acesta de abordare gretos si ipocrit al americanilor, felul TOTAL nesincer in care ei incearca sa fie draguti sa te “ajute” insa nu doresc decat sa profite putin de tine, sa isi omoare timpul mai repede, o barfa mica, ceva de comentat, de povestit.
Nu zic ca noi nu suntem asa, suntem si noi cateodata insa parca nu o spunem mimand atata innocenta, aratam interesati de ceva, nu dornici sa ajutam persoane care NU au nevoie de ajutor.
Sunt in Miami de ceva vreme si la fel ca si data trecuta in Statele Unite singurul lucru care imi trece frecvent prin cap este: ce frumos ar fi daca as putea duce putin din America asta si acasa. Nu ma refer la mancarea lor care e blecs, nici la haine, ci la modul lor de organizare, rapiditatea cu care isi construiesc soselele, modul in care stiu sa vanda un CACA impachetat frumos intr-o foita de aur.
Miami nu e atat de wooooow ca in reclamele si pozele care le vezi pe net... este o imitatie a Greciei, a Italiei, plin de hispanici incat uneori crezi ca esti in America Centrala sau in America de Sud.
Fetele nu sunt nici urate, nici frumoase ci ca peste tot, in functie de placerile ochiului. Silicoane am vazut mai multe in Romania.
Miami Beach seamana cu Salonic doar ca este mai rasfirat, cluburile sunt mai murdare si mai chicioase iar oamenii mai americani :).
Bulevardul Washington e un fel de Piazza Navona a Romei fara fantani si limba italiana :D.
Fort Lauderdale (e o statiune langa Miami) se vrea un fel de Sarti a Greciei difera fauna de pe plaja, in loc de nemti inarmati cu harti e plin de hispanici si negri.
Fac o mica paranteza, intr-o vacanta am aflat ca nemtii nu au nevoie de harti because they never get lost:)), ei poarta hartile doar pentru a le corecta atunci acestea au informatii gresite…mi s-a parut amuzant.
Ieri am fost in Key West, am vizitat casa in care a locuit Ernest Hemingway si imprejurimile, iubesc podurile lor care leaga insule mici de continent, iubesc felul in care isi valorifica mediul, ma surprinde faptul ca exista oameni care stiu cateva cuvinte in limba tarii tale (tara ta fiind una mica, neinsemnata si plina de greutati aflata tocmai in.... fundul lumii).
Va urma…

nedumerire

Dragii mei dragi, va rog sa ma iertati ca am lipsit atat, nu a fost cu intentie, pur si simplu nu am vrut sa ma screm sa scriu ceva, cand scriu scriu pentru ca simt, vine usor si repede, sunt ganduri care se ordoneaza perfect si asteapta rabdatoare sa fie scrise “word by word” in blogul meu saracacios.
Am intrat brusc si grabit in sfera politicului care mi se pare mult mai interesanta in momentul aceasta decat orice altceva.
Eram acasa, la parintii mei cand intr-o vineri dimineata am vazut tragedia de la Smolensk…priveam socata la Tv si la fel ca in cauzul turnurilor gemene parca nu imi venea sa cred ca da, asta se intampla, un avion plin de personalitati poloneze a cazut pe teritoriul Rusiei.
Ma gandesc ca sunt mult prea naiva deoarece in momentul in care vizionam stirile dedicandu-le 100% din atentia mea tot ce puteam sa gandesc era ca… astia chiar au facut-o lata, chiar au inventat o stire de o asemenea anvergura. Si m-am trezit brusc in momentul in care mama a zis….Rusii i-au omorat!
Chiar asa? Chiar atat de pe fata?
De ce nu?
In fond ce l-a impiedicat pe Putin sa atenteze la viata presedintelui ucrainean Victor Iuscenko? Nimic!
Cum a murit jurnalista internationala Anna Politovskaia? Executata in cap la ordinal presdintelui …pe vremea aceea rus…Vladimir Putin!
Si mi-am amintit brusc de colegii polonezi de la Erasmus, cat de mandrii erau de presedintele lor, de tara lor…
Am urmarit cu sufletul la gura tot ce se intamplat…Ca o fi o eroare de pilotaj, ca o fi din cauza unei defectiuni la nivelul aeronavei…ca o fi …ca o pati…Si vad ieri cum un pilot roman incearca o aterizare de 10 ori, pe doar o (1) roata, si reuseste sa aterizeze fara nici o avariere serioasa a avionului si a celor 3 pasageri! Bineinteles ca de partea lui a avut turnul si suportul tuturor…
Si atunci ma intreb: oare presedintele Poloniei calatoreste in avioane pilotate de piloti mai slabi pregatiti decat romani care piloteaza avione de agreement?
Chiar a fost eroare de pilotaj?
Si impuscaturile care se auzeau dupa prabusirea avionul chiar erau cartusele garzilor de corp? Se poate asa ceva? Ca un avion sa se prabuseasca , sa explodeze si dupa nu stiu cat timp sa explodeze cartusele garzilor de corp??????
I doubt!

despre iubire

Cum a trecut Valentine’s…adica sarbatoarea iubirii am ramas cumva “blocata” pe subiect si incerc sa compun cateva randuri despre ea.

Ce e iubirea?

Caut in dex si gasesc niste cuvinte reci despre sentimente intre doua persoane de sex opus, zambesc si ma gadesc uneori cat de seci sunt cuvintele, cat de putin reflecta ceea ce simtim si ceea ce traim, cat de goale si insipide pot fi…

Iubirea E…

Sentimentul acela care ne inalta, care ne apropie mai mult de dumnezeire, care ne pune stelute in priviri si fluturasi in stomac.

Iubirea e acel sentiment care odata cu trecerea timpului devine mai puternic.

Iubirea ne face sa ne intelegem din priviri, sa ne simtim de la kilometrii, sa fim ONE THING (deh sunt o idealista).

Iubirea e acea forta care iti da putere sa mergi pe strada, sa respiri, sa zambesti, sa plangi de bucurie sau de dor.

Iubirea e durere, e bucurie, e dulcea tristete a sufletului atunci cand cel iubit nu iti e aproape, e sentimentul acela de handicap care il simti in momentul in care jumatatea iti lipseste.

Iubirea e grija care o purtam pentru cel de langa noi, e durerea pe care o simtim cand pe el/ea il doare ceva... iubirea e atunci cand in noapte de decembrie stai si privesti marea si iti doresti sa te arunci in bratele ei...iar de undeva din departare primesti in acelasi timp cu gandurile tale un mesaj ... nightswiming....

Iubirea te face sa te simti cea mai frumoasa, cea mai deosebita, mai protejata, cea mai speciala fiinta din Univers...

Poate fi de multe feluri si e diferita in functie de categorie...

As numi iubirea biologica pentru parinti... nici nu ne dam seama ca ii iubim, le spunem atat de rar sau niciodata, si deseori realizam asta cand ei nu mai sunt sau cand sunt pe cale sa ii pierdem...si atunci ni se perinda prin fata ochilor sute si mii de imagini cand ne-au fost alaturi, cand ne-au mangaiat si certat si regretam ca nu le-am spus atat de des sau poate chiar niciodata TE IUBESC MAMA, TE IUBESC TATA...

Cred ca iubirea de parinti e cel mai instinctual fel de a iubi, se realizeaza inconstient inca din perioada intrauterina...pe masura ce crestem ne maturizam ne rafinam felul de a iubi.

De obicei dupa iubirea de parinti urmeaza iubirea de frati, desi de multe ori e un fel de ura... lupta pentru castigarea suprematiei iubirii parintilor.

Multi o castiga rapid, sunt preferatii pentru ca sunt mai mici sau mai mari, invata mai bine sau sunt mai bolnaviciosi, canta mai frumos sau seamana mai mult cu mama sau tata ... altii in schimb duc o lupta bolnava cu ei insisi sa castige, poate pentru o secunda doar, iubirea suprema a parintelui...

Trecand de la categoria rude... care nu ti le alegi, ti le da Dumnezeu ... ajung la iubirea altora...

Nu procedez corect incercand sa fiu logica si sistematica ceea ce IUBIREA nu a fost, nu este si nici nu va fi...

Iubesti parintii, bunicii, fratii si apoi pe masura ce cresti incerci un sentiment de atasament fata de prieteni, colegii de gradinita, copiii de pe strada cu care iesi in fiecare zi sa bati mingea intr-un „univers” in care cei mari nu au acces.

Universul copilariei mele a fost :COLIBUTA !!!

Colibuta este un loc pe care noi copiii il faceam sub balconul cuiva, in curtea cuiva din 3-4 lemne si o bucata de nailon, din crengi de brad daca ieseam undeva la padure cu parintii, intr-o claie de fan pe care o nenoroceam, colibuta era practic echivalentul casutei din copac al americanilor, era un loc in care adultii NU AVEAU ce sa caute.

Colibuta era un loc in care exista o patura, o lanterna si jucariile cele mai frumoase adunate de prin casa, plus acesoriile de rigoare: zorzoanele sclipitoare, lucrurile nefolosite de parinti ...era un taram de basm ravnit de alti copii care nu faceau parte din gasca.

Imi amintesc cu drag ce buna era painea cu dulceata de piersici care o facea mama celui mai bun prieten al meu si pe care o mancam eu in colibuta. Zambesc cand ma gandesc cu cata nonsalanta o sfidam pe mama si ma urcam in toti copacii de pe strada sa mananc fructele acre abia iesite din floare... din pomii VECINILOR bineinteles...nu pentru ca mi-ar fi placut atat de mult ci pentru ca era atat de palpitant... cum mergeam la furat de mere pe un deal doar pentru ca nenea ne fugarea si ne para la parinti, cum legam cu o sarma strada de la un capat la altul si asteptam sa treaca cineva cu bicicleta...De-a Gargamel si strumfii...iar strumfii il fugareau pe Gargamel pe toata strada... imi amintesc cand mi-am facut bagajul si am „plecat de acasa”...pe la 5 ani...am stat vreo 3 ore sub masina tatalui...

Tot pe atunci i-am facut masina frumoasa desenand cu un cui niste floricerele pe ea....

Iubirea care o simti in copilarie desi e infantila e puternica, e mult mai profunda decat cea din adolescenta cand „iubesti’ parul, ochii, aspcte in general fizice...superficiale care trec dupa prima ploie, dupa ce iti dai jos ochelarii de cal roz.

Iubirea din adolescenta e mai mult indragosteala care vine si trece ... dupa 2 pupuri si 3 imbratisari iti iei colibuta si o muti in alta parte.

Stau sa ma gandesc de cate ori nu am „lesinat” dupa un tip in adolescenta, de cate ori nu mi l-am dorit... si pusa fata in fata cu realitatea...sau am realizat ca nu e Fat- Frumosul la care visam sau ma plictiseam surprinzator de repede si plecam spre orizonturi mai luminoase sau mai dark...?!?!?!

Inchei din topor, nemultumita ca oricat m-am chinuit nu am putut sa o definesc asa cum mi-as fi dorit, asa cum simt... asa cum ar merita... cuvintele nu ma ajuta sau eu nu stiu inca sa le folosesc.

Versurile de mai jos sintetizeaza si exprima mai bine decat multe cuvinte ce am vrut eu sa spun mai sus...

Ti proteggerò dalle paure delle ipocondrie,

dai turbamenti che da oggi incontrerai per la tua via.

Dalle ingiustizie e dagli inganni del tuo tempo,

dai fallimenti che per tua natura normalmente attirerai.

Ti solleverò dai dolori e dai tuoi sbalzi d'umore,

dalle ossessioni delle tue manie.

Supererò le correnti gravitazionali,

lo spazio e la luce

per non farti invecchiare.

E guarirai da tutte le malattie,

perché sei un essere speciale,

ed io, avrò cura di te.

Vagavo per i campi del Tennessee

(come vi ero arrivato, chissà).

Non hai fiori bianchi per me?

Più veloci di aquile i miei sogni

attraversano il mare.

Ti porterò soprattutto il silenzio e la pazienza.

Percorreremo assieme le vie che portano all'essenza.

I profumi d'amore inebrieranno i nostri corpi,

la bonaccia d'agosto non calmerà i nostri sensi.

Tesserò i tuoi capelli come trame di un canto.

Conosco le leggi del mondo, e te ne farò dono.

Supererò le correnti gravitazionali,

lo spazio e la luce per non farti invecchiare.

TI salverò da ogni malinconia,

perché sei un essere speciale ed io avrò cura di te...

io sì, che avrò cura di te.

http://www.youtube.com/watch?v=jP7U-RWUN1c&feature=related